CUM AM DEVENIT JIDAN!
- Variațiuni pe o temă sionistă -
Nu-l cunosc şi n-am auzit de Vlad Solomon până zilele trecute. Jamais couché avec!, cum suna o vorbă în anii studenţiei. În urmă cu câteva zile am citit, însă, un text al individului, despre „cum a ajuns“ el „jidan“ şi, mai apoi, chiar israelian, salvându-se la timp din starea de român. Un text care m-a făcut încă o dată să constat că există o forma mentis evreiască, a unor evrei mai scremuţi, din care s-a născut vestitul realism socialist, ca metodă(!) de creaţie literară şi artistică. Însăşi ideea de metodă, aplicabilă artei, este şi ea, dacă mă gândesc bine, profund evreiască, la acelaşi nivel, sub mediocru, al prestaţiei evreieşti în domeniu. Din acest punct de vedere acest Vlad Solomon pare un exemplar perfect, un exponent fără cusur al mediocrităţii evreieşti. Un activist model al şabloanelor realism-sionismului. Repet: realismul sionist, ca metodă de creaţie literară. Vă este cel mai bine cunoscut din filmele americane, mai ales alea proaste şi de mare succes! Gen Lista lui Schindler! şi, foarte probabil, din ce va mai fi scris Vlad acesta.
Mai întâi, povestea clasică a adolescentului evreu care nu ştie că este evreu, dar pe care anti-semitismul grobian şi tâmp al colegilor de clasă sau de joacă îl obligă pe junele „Iţic“ să descopere şi, în final, să-şi asume evreitatea. Am tot auzit povestea asta. De fapt am citit-o, căci de auzit, de la evreii cu care am stat vreodată de vorbă, adică prieteni sau foşti colegi ori numai cunoscuţi, aşa ceva n-am auzit niciodată. Este evident o „idee literară“, pritocită în vreun chibuţ de creaţie literară colectivă! O făcătură… Mi-a adus aminte de o vorbă a lui Steinhardt, despre loazele evreieşti interbelice, ce bine le prindea anti-semitismul! Pe cine ar mai da ei vina când rămân corigenţi sau repetenţi?!… Dacă nu pe anti-semitismul din şcoala românească?!…
De aceeaşi speţă joasă este şi leit-motivul românului care îi reproşează aproapelui său evreu că se trage din evreii care l-au ucis pe Mântuitor, pe Fiul Domnului!… S-ar zice că, antisemit cum sunt, mă învîrt numai printre antisemiţi! şi e adevărat că la mulţi oameni dintre cei cu care mă văd mai des aud nenumărate reproşuri la adresa unor evrei. Dar niciodată n-am auzit acest reproş: popor deicid! Este un reproş expirat de mult, pur livresc, mereu resuscitat însă şi preluat de la un autor la altul. Autori evrei, se înţelege. Autori realist-sionişti! (sic). Ultima oară am dat de mizeria asta la Andrei Cornea!… Perechea mai citită, „metafizică“, a lui Vlad Solomon!
Repet: eu n-am cunoscut român şi, în general, pe cineva care să reproşeze unui evreu că aparţine poporului care l-a ucis pe Iisus!… Şi asta, probabil, pentru că un asemenea reproş este tolomac rău! Greu de găsit românul care să rostească asemenea gugumănie! Iată, însă, că se găseşte un guguman de evreu care să imagineze români capabili de asemenea gugumănii!
Păi asta le reproşăm noi evreilor, care ne strică viaţa?! Unui Petre Roman sau Elie Wiesel, unui Silviu Brucan sau Radu Ioanid?!… Sau chiar lui Vlad Solomon?! Ce vină are Iuda în privatizarea şi distrugerea economiei româneşti de după 1990? Ce vină au Iafa sau Caiafa în falimentarea băncilor româneşti? Şi aşa mai departe!…
Mai degrabă aud raţionamente de tipul următor: dacă este adevărat că majoritatea evreilor sunt urmaşi ai khazarilor, cum susţin tot mai mulţi evrei, spre încântarea „anti-semiţilor“, atunci textele şi evenimentele biblice, deci şi omorul din Vinerea Mare, nu mai au nici o legătură cu evreii de azi! Şi tot ce decurge de aici, inclusiv decăderea evreilor din „demnitatea“ de popor deicid!…
Dacă mă gândesc bine, la curs, în faţa studenţilor, am vorbit despre uciderea Mântuitorului: comentând moartea lui Socrate, a celui mai înţelept personaj din antichitate, obişnuiam să fac o paralelă cu moartea lui Iisus, cel mai curat dintre oameni, mai fără de păcat. Amândoi condamnaţi la moarte în urma unui vot, a unui scrutin foarte democratic!… Concluzia pe care o trăgeam nu-i privea pe evrei sau greci, ci era cu referire la democraţie, cât de încărcată este ereditatea acesteia! Cât de amăgitoare este! Au ştiut ei anticii de ce au renunţat la democraţie, că doar nu erau proşti!… Resuscitarea democraţiei, în epoca modernă, conchideam că este o înşelătorie dezgustătoare!
…Mă rog! Părerea mea!
Dar, cine ştie? Poate că atacul „meu“ la democraţie mărturiseşte din partea subsemnatului un anti-semitism inconştient, instinctiv, intuitiv, congenital, irepresibil, involuntar, nativ, maladiv etc.
Aşadar, Vlad Solomon, care se credea român şi atât, începe s-o ia uşor-uşor la deal, să devină evreu! Sub felurite impulsuri. Va contribui la această transfigurare înălţătoare şi momentul când îi cade în mână Cartea Neagră a lui Matatias Carp, enumerată printre revelaţii. Din păcate, nu insistă suficient asupra zguduitoarei lecturi! Îl sfătuiesc s-o facă şi să facă, apoi, publică emulaţia trăită – sau ce o fi fost aia, resimţită atunci când a aflat din Cartea Neagră câte blestemăţii au făcut românii împotriva evreilor nevinovaţi nici măcar cu o muscă! Bunăoară, ce interesant va fi să aflăm ce i-a trecut prin freză când va fi aflat Vlad Solomon cum erau cumpăraţi evreii pe malul Nistrului, înainte de a fi trecuţi în Transnistria, evrei pe care românii îi duceau apoi acasă şi le tăiau beregata, iar sângele astfel scurs din abundenţă era adunat într-o covată, pentru ca, ulterior, peste an, să fie folosit ca unguent şi alifie, de uns roţile să nu mai scârţâie atât de enervant, de uns lanţul la câini, să nu mai latre etc., etc., o mulţime de întrebuinţări domestice şi tradiţionale. (Vezi op. cit., Editura Diogene, 1996, vol. 1, pag. 23) La fel, trebuie să fi fost teribil de captivantă şi trăirea profundă a sentimentului identitar evreiesc petrecută cu aceeaşi carte sub ochi, vol.III, pe la mijloc, citind declaraţia unui Katz, declaraţie în care este relatată, în câteva cuvinte, cuvinte de maximă încărcătură tragică, cumplita foame & foamete îndurată de evreii deportaţi în Transnistria, dintre care o bună parte, cea mai bună parte, elita, au supravieţuit numai graţie cadavrelor şi excrementelor acestora, consumate de acei vestiţi evrei din Transnistria!… Chiar s-a simţit mai evreu Vlad Solomon şi din ce în ce mai puţin român citind inepţiile lui Matatias Carp, în fapt ale psihopatului Ilya Ehrenburg, mizeriile neruşinate, scorneli schizofrenice, puse pe seama românilor?!…
Sau săpunul!… Vestitul! Lipseşte complet din acest curriculum al evreizării! Păi ce cutremur sufletesc se va fi produs în sufleţelul adolescentului Vlad Solomon, suflet sensibil de poet, cenaclist asiduu, când a aflat prima oară despre abominabila crimă numită săpunul fabricat din cadavrele evreilor gazaţi la Auschwitz şi împrejurimi?! Putea să scrie o pagină de mare literatură pe acest subiect! Dacă nu cumva a şi scris-o şi stă cu ea la pândă în sertar!… Nu cumva pe reversul foii ne descrie – altă pagină de mare literatură! – cum s-a des-cutremurat autorul atunci când va fi aflat că săpunul evreiesc este, totuşi, şi din fericire o creaţie literară, o „metaforă“ (l-am citat pe Teşu), a altui psihopat, numitul Simon Wiesenthal!… Cum a primit Vlad Solomon această veste?! Şi când a simţit că creşte-n el nivelul de evreitate? La prima vestire, cea mincinoasă, sau la a doua, cea rectificatoare?!…
Alt fantasmagoric care tutelează de-românizarea aceluiaşi Vlad Solomon este Steven Spielberg şi celebra sa Listă. Astfel că, la un moment dat şi la îndemnul venit de peste ocean, de la însuşi S.S., se angajează fostul nostru Vlad cu tot elanul tinereţii în programul Survivors of the Shoah Visual History Foundation, program care urmărea să salveze de la uitare mărturiile pe care le mai puteau oferi cei circa 50.000 de supravieţuitori ai Holocaustului, aflaţi încă în funcţiune la acea vreme. Echipe de tineri entuziaşti, înarmaţi cu camere video, au plecat la vînat supravieţuitori ai lagărelor de exterminare pentru a-i filma cu tot ce-şi mai aminteau din iadul prin care au trecut!… Experienţă care l-a înrădăcinat şi mai bine pe Vlad Solomon în solul fertil al evreităţii sale.
…Asupra acestei mărturii aş vrea să insist puţin, este locul din care a plecat impulsul de a scrie aceste rânduri dedicate unui necunoscut: Vlad Solomon.
Domnule Vlad, ce s-a întâmplat cu cele 50 de mii de mărturii? Au fost în vreun fel publicate? Sistematizate? Clasificate? Au fost adunate toate la un loc şi pot fi consultate? Se află, cumva, într-un depozit aflat la dispoziţia publicului?… Pot fi accesate pe Internet? Măcar mărturiile evreilor care au trecut prin Transnistria m-ar interesa!… Unde le găsesc? Poate că, după ce le voi viziona atent şi înfiorat, mă las, naibii, de tot negaţionismul meu! Am această disponibilitate la nou! Numai condiţii să mi se creeze!…
Exact acesta este şi motivul pentru care, de ani de zile, mă rog de autorităţi, în frunte cu cele de la Yad Vashem, pun „pile“, fac reclamaţii, aş da şi şpagă, numai să-mi permită accesul la Memoriile lui Wilhelm Filderman, subtilizate cu forţa de Mossad de la secretarul lui Filderman, după 1990, când bietul om se pregătea să predea preţiosul manuscris destinatarului: Academia Română! Sunt pregătit sufleteşte pentru a-mi face mea culpa şi pentru a striga şi eu, ca Octavian Goga, m-ai învins, Solomoane! Dar asta, în cazul meu, numai cu Filderman pe masă!…
…Până atunci, însă, îmi îngădui să mă mir: oare nimeni înaintea lui Steven Spielberg marele nu a avut ideea de a strânge asemenea mărturii? Oare salariaţii de la Yad Vashem nu s-au ocupat şi ei exact de această operă de documentare încă de la înfiinţarea instituţiei lor, pe la începutul anilor 1950?! Trebuia să se facă filmul, altminteri fals şi mincinos despre Schindler, ca să le vină unor evrei această minunată idee, aflată, totuşi, la mintea cocoşului?! Când mor 6 milioane de oameni într-un carnagiu care nu a lăsat prea multe documente doveditoare, ce era mai firesc decât să fie anchetaţi toţi supravieţuitorii, atât de puţini, ai Shoah-ului?!… Mărturia victimei este esenţială într-un dosar penal, de omucidere, de genocid! Cum de au lăsat să treacă aproape 50 de ani fără să se facă o asemenea cercetare, în principiu exhaustivă?! Care să nu lase nechestionat niciun evreu! Nici o mărturie neconsemnată!…
Şi raportez cele de mai sus la o situaţie prea puţin cunoscută, ca să nu spun că este propriu-zis ascunsă, tăinuită cu mare grijă: imediat după război, la iniţiativa celei mai importante organizaţii evreieşti, Congresul Mondial Evreiesc, în modul cel mai logic şi mai firesc cu putinţă, s-a declanşat şi derulat o vastă operaţiune de strângere a tuturor datelor despre „suferinţele evreieşti“ din intervalul 1939-1945. Drept urmare, fiecare familie de evrei din teritoriile supuse „teroarei brune“, hitleriste, a primit un chestionar cu aproape 100 (circa una sută) de întrebări privitoare la tot ce i se putea întâmpla unui evreu şi unei familii de evrei, ca abuzuri şi fărădelegi săvârşite împotriva evreilor, indiferent din partea cui! Nu s-au folosit camere de filmare, inexistente atunci, ci nişte caiete, format A5, cu 20 de file, intitulat, pe copertă, Dosarul suferințelor unei familii de evrei. Iar sus, la locul rezervat autorului, scrie Congresul Mondial Evreiesc, Secţiunea din România, Comisiunea de studii. S-au împărţit asemenea chestionare la sute de mii de familii evreieşti, probabil câteva milioane. Au fost completate cu grijă şi, apoi, adunate la fiecare secţiune a Congresului Mondial Evreiesc. Dosarele evreilor din România, inclusiv din Nordul Ardealului, s-au adunat toate la secţiunea din Bucureşti, la Comunitate!
…Şi de atunci nu le-a mai văzut nimeni! Nimeni care să ne povestească ce scrie în acel veritabil tezaur de informaţii! Nimeni care să adune pe categorii şi, numeric, adică statistic, vexaţiile de care au suferit evreii din România! Iată, sunt peste 60 de ani de când acele „dosare ale suferinţelor“ zac în subsolurile Comunităţii şi nimeni nu se gândeşte să le scoată la lumină! Întrebare capitală: oare DE CE? De ce nu au mai fost bune dosarele completate la cald, atunci, în 1945-47, când amintirile din vremea holocaustului erau vii şi nealterate de trecerea anilor, de Alzheimer şi alte descoperiri mai recente ale medicinii?! De ce a mai fost nevoie de bâlciul declanşat de Steven Spielberg şi „folcloriştii“ săi, la distanţă de 40-50 de ani?!
…Din ceea ce am aflat eu de la evreii-evrei, nu de la alde Solomon Vlad, acele dosare ale suferinţelor unei familii evreieşti sunt deprimante pentru activiştii „Holocaustului“ din România, din Transnistria! Sunt teribil de deprimante! Căci, din cele relatate în aceste dosare, mai nimic nu se potriveşte cu ideea de genocid, de holocaust! Adică acele dosare nu confirmă nici pe departe minciunile lui Moses Rozen şi ale acoliţilor săi, printre care, ultimul pe listă, acest gălăgios de Solomonache!…
Am mai relatat eu despre aceste dosare ale suferinţelor evreieşti [vezi SANTINELA, nr. 19/2007, pag. 7; şi „HOLOCAUST-OLOGII“ – VECTORI AI RĂZBOIULUI AXIOLOGIC (5) – n. red.], dar uitasem de ele! Noroc cu Solomon, Vlad Solomon! Merită ţinut minte acest nume! Căci, graţie titularului, mi-am adus aminte şi de intenţia mea, din urmă cu ceva ani buni, de a cere prin justiţie accesul la fondul de documentare numit Dosarele suferinţelor evreieşti. De ce prin justiţie? Pentru că altfel, prin simplă cerere şi prin dreptul meu cetăţenesc de a avea acces la informaţiile de interes public, nu am reuşit măcar să văd de la distanţă acele vestite „Dosare“! Iar Comunitatea Evreiască, prin Legea nr. 544/2001, este obligată să pună la dispoziţia publicului arhiva sa! Am fost, deja, refuzat o dată! A doua oară n-am încotro şi voi apela la justiţie! Ideea şi elanul de a merge până-n pânzele albe în această chestiune, elan pierdut de-a lungul anilor, mi l-a redat tinereşte textul numitului Vlad Solomon. Mulţumesc, Vlade Solomoane pentru textul dumitale. Un text jenant de tezist. „Pe linie“ cu linia partidului de la un cap la altul! Dar cu acest efect neaşteptat asupra mea!…
Tot acestui Solomon îi datorez şi decizia ce am luat-o citindu-l, de a mărturisi public cum am reacţionat eu, copil fiind, la poveştile cu săpunul evreiesc! Am ce povesti şi era păcat că uitasem! Că lăsam neconsemnată mărturia mea! Noroc cu Vlad Solomon! E bun un Vlad Solomon la casa omului!… Chiar şi unul mai mic şi mai negricios ca Emil Boc!
Aflu de pe Internet, cu poze, că la Jerusalim, cu ocazia vizitei lui Emil Boc, acest Vlad Solomon, băgându-se în vorbă din partea evreilor originari din România, a cerut condamnarea mea la închisoare pentru negarea Holocaustului! Ideea nu e rea! Îi mulţumesc şi pentru vorba bună pusă la domn prim-ministru! Dintotdeauna mi-am dorit să mă închidă cineva, într-un turn de fildeş sau măcar într-un subsol mizer, dar cu călimara de cerneală şi foile adiacente la dispoziţie, ca să mântui de scris tot ce mi-a mai rămas de scris! O mulţime de „teme“… Numai să mi se ofere condiţii de scris!
Vlad Solomon m-a pus la ambiţie! Şi vreau să scriu cum nu s-a mai scris despre săpunul evreiesc, despre mine şi săpunul evreiesc, săpun care m-a făcut, la un moment dat, să devin şi eu – citez, „jidan“, să mă simt evreu. Cândva, demult, în copilăria mea şi a omenirii, când am aflat că oamenii au făcut săpun din oameni şi am crezut!… Am crezut şi am devenit şi eu „jidan“!… Şi nu a trebuit să mă facă nimeni, m-am făcut singur, în forul meu cel mai interior! Căci nu mi-a fost uşor să trec prin acest coşmar, numit Reine Jüdisches Fett! De care nici până azi nu m-am vindecat!…
Citind prostioarele lui Solomomn mi-am dat seama că n-am să mă pot vindeca decât într-un singur fel: povestind totul cum a fost! Povestind cum am devenit şi eu jidan, ba chiar evreu, fără să mi-o ceară nimeni şi fără să spun la nimeni! O s-o spun acum… M-a inspirat precedentul Vlad Solomon!
Tema săpunului a fost scoasă din repertoriul literaturii realist-sioniste înainte de a produce capodoperele potenţiale şi virtuale: câteva filme, o piesă-două, un oratoriu, câteva epigrame… A fost o prostie! O măsură pripită! Această nobilă temă literară o voi repune eu în drepturi, dar meritul acestui demers îi va aparţine integral lui Vlad Solomon! Vreau să se ştie cum stau lucrurile, eu nu am nici un merit!
În fine, Solomon a mai făcut una: numai şi numai datorită şi din cauza lui mi-a venit ideea să-i scriu lui Steven Spielberg, să facă un film şi despre Filderman, adică despre cum au murit cei 300.000 de evrei în Transnistria. Sursa de documentare, fireşte, Memoriile lui Filderman, pe care domnul S.S., cu autoritatea celui care a făcut Lista lui Schindler, le va putea consulta, se află la Yad Vashem, al doilea birou pe stânga. Să vedem cine are curajul să-i refuze lui Steven Spielberg accesul la documente!
Morala: …Uite că sunt buni la ceva şi nerozii! Căci sunt ei evreii deştepţi foc, dar când e să fie un evreu nerod, apoi evreul este nerod cât şapte nerozi de-ai noştri la un loc!
Deh, „poporul ales“! Nu?!
Sau, mai pe româneşte, tu l’as voulu, Solomoane!
*
N-aş zice că Vlad Solomon este de rea credinţă… Probabil că, după mintea sa, o minciună, dacă este verosimilă, dacă are şanse mari să se fi petrecut şi să fie crezută, nu mai este minciună, ci creaţie în spiritul veridicităţii! În teoria realismului socialist, veridicitatea era mai importantă decât adevărul, decât realitatea. Putea să fie ceva adevărat, dacă nu era şi veridic, degeaba!… Întâlneai cuvîntul veridic-veridicitate la tot pasul! Cuvînt cheie în critica şi teoria literară din „obsedantul deceniu“.
Bunăoară cazul săpunului, fabricat din cei 900.000 de evrei care au fost folosiţi ca materie primă! Caz perfect veridic şi verosimil! Restul, nu mai contează! De-aia am şi crezut cu toţii! Inclusiv subsemnatul! Iar faptul că săpunul acela afli la un moment dat că nu a existat e mai puţin verosimil decât ce ştiam cu toţii, anume că nemţii au făcut săpun din trupurile a 900.000 de evrei! Săpun pe care l-a văzut toată lumea, am fost de acord că există şi ce înseamnă, aşa că, atunci când vin unii şi spun că teribilul săpun nu conţine nu ştiu ce adeneuri, ADN-uri umane!, cine îi mai bagă în seamă?! La o adică, de ce n-am lua în calcul şi faptul că evreii au alte ADN-uri, nu de-alea umane?!… Aveţi ceva împotrivă?!
…După cum se vede, mi-e greu să nu mai cred în ceea ce am apucat să cred odată, toată copilăria şi adolescenţa mea, anii cei mai frumoşi! Uşor umbriţi, ca să nu spun altfel, de povestea cu săpunul roşu!…
O minciună, spune în reluare teoria realismului sionist, o minciună dacă este cu putinţă să o imaginezi şi s-o pui în circulaţie publică, ea devine parte componentă a realităţii, există deci, şi nu mai este minciună, ci este realitate transfigurată artistic sau ştiinţific, după caz…. Nu există, domne, minciună! E o minciună cine spune că există!…
O minciună, din momentul în care ai rostit-o şi a intrat în mintea altora, devine o componentă a realităţii, realitate, deci! Realitate realist-sionistă! Adevăr incontestabil! Imposibil de negat! Imposibil şi ilegal! Vezi „holocaustul“ din Transnistria!…
Dixi et etc., etc.
Ion COJA
5 Decembrie 2011
Preluare după: http://www.ioncoja.ro/2011/12/cum-am-devenit-jidan/comment-page-1/#comment-6741